Hohotele lui o conduceau întotdeauna acasă cu un zâmbet pe buze. Obişnuiau să prindă tramvaiul râzând şi gâfâind. Odată ajunşi în dreptul uşilor el o lua de mână şi striga “..acum hai înapoi!!”. Toate acestea ca să izbucnească din nou în râsete. Scurte, ce-i drept, but uplifting.
Astă seara însă, ea are să fie unul dintre spectatori. Va fi încă o persoană din staţie, îngheţată, cu şosetele umede şi zăpadă în păr ce se întinde, cât poate, în speranţa că va vedea în depărtare silueta tramvaiului.
Linişte. Asta e tot ce vede. Linişte, frig şi oameni necăjiţi a căror răbdare este pusă la încercare. Ei şi ea cu amintiri îngropate adânc, pentru ca nimeni să nu le poată săpa afară.
Advertisement
One Response to “..acum hai înapoi!!” (râsete)