Lumea e aceeaşi din totdeauna, rece şi indiferentă. De astă dată însă, it’s starting to get to me. Îhîm..
E un nod în gât ce creşte pe măsură ce încerci să-l maschezi, ştii la ce mă refer, aşa-i? Urcă încet, încet asprindu-ţi gâtul pe interior. Te gândeşti că te-ai abţinut să nu laşi lacrimile să se răstoarne dar în momentul de faţă gâtul îţi ustură atât de tare încât creieru-ţi aduce argumente pentru care nu ar fi un preţ atât de mare să le dai drumul.
Se desfăşoară de-a lungul nasului, lăsând reticenţele la o parte, şi-şi fac loc între fiece trăsături, linii, forme atingându-şi destinaţia: sub bărbie.
Nodul din gât a trecut de usturime iar ceea ce provoacă acum poartă numele de durere. Înghit în sec în mod repetat, sperând să trag şi nodul în jos însă ochii-mi sunt plini, iar, până la margine. O altă lacrimă se strecoară cu rapiditate, ajungându-le din urmă pe celelalte, aducând la rându-i multe altele.
Simt cum nodul se dezumflă. Şi când decizi să te deschizi soarelui, luminii, razelor, agitaţiei, culorilor, zgomotelor, ştii că ceva lipseşte, deep down.
Ziua a atrecut dar gâtul încă mi-e iritat. Nodul e acolo, mic şi ascuns. Şi n-o să plece până ce nu te voi avea în viaţă iar.
..cu nimeni nu te-aş înlocui"
