Intră stângaci în cafeneaua în care mă aflu, bâjbâie până se hotărăsc asupra unei mese, se așează și discuțiile încep.
Sunt atrasă de modul lor fascinant de a comunica, de a-şi zâmbi, de cum unul clipeşte şi dă din cap în timp ce celălalt vorbeşte, pentru a-i da de înţeles că ştie unde vrea să ajungă.
Aţi fost vreodată la muzeul de ceară? Eu da, şi ţin minte că eram absorbită atunci când vedeam o pereche de ochi atât de stălucitori, atât de vii, atât de şlefuiţi că-mi rupeau contactul cu realitatea. Pentru un moment, eram sigură că figurina avea să se mişte, nemaiputând să-şi ţină respiraţia.
De i-aţi fi putut vedea! De le-aţi fi putut vedea privirea, strălucirea aia rară, aparte, pe care trebuie să fii norocos să apuci s-o admiri, darămite s-o trăieşti. Eram precum un burete, înţelegeţi?
Fiecare gest, atingere, detaliu, fiecare pas de-al lui, fiecare mişcare de-a ei, râset, apropiere, le absorbeam instant şi odată absorbite, setea mi se dubla. Tânjeam la mai mult, mai mult timp să-i privesc, la mai multa fericire ce aveau să mi-o îngroape, sub formă de vis sau speranţă.
Sau ţel.
El întrerupe totul ridicându-se pentru a-și trage fotoliul lângă ea. Mă face să zâmbesc cu toată gura. Zâmbește și ea, cu toată inima. Involuntar, scot un sunet râzând. Pun mâna la gură şi-i privesc discret dar ei nu m-au observat, din fericire pentru buretele meu interior 
Timizi sau nu, reținuți sau nu, cu principii sau nu, păstrează distanța și atmosfera caldă în același timp. Nu s-au pupat deloc, i-am urmărit special pentru asta. În schimb râdeau cu niște hohote atât de pronunțate că vroiai să le poți auzi fiecare cuvânt. Captivi într-o discuție, ochii lor nu vedeau nimic altceva decât privirea celuilalt. Stângăcia ei îl face să râdă, și când devine mai în largul ei cu asta, el își varsă băutura.
Atunci mi-am dat seama de gura mea deschisă, de cum îmi sprijineam bărbia de podul palmei şi de ultimele două degete ce se jucau cu dinţii mei. Aveam emoţii pentru ei şi în acelaşi timp abia aşteptam să-i mai citesc un pic. Îmi relaxez chipul, simt cum se descreţește, îmi simt muschii uşor obosiţi de la atâta tensiune. Emoţie. Bucurie.
Fața de masă capătă culoarea băuturii instant cât el se agită, fugind la bar după șervețele pentru a le presa mai târziu, prin mileul de deasupra.
La rândul lor, erau un burete unul pentru celălalt, atenți la fiece gest, accent, cuvânt, pas, tic, mers, mimică, fiecare șuviță de păr atinsă, fiece gest ce ar putea vorbi pentru cel din față.
It was the dreamy rendez-vous everybody hopes for and it happened this day last year, February the 14th, 2009.
pentru că v-am obişnuit şi cu a song pe măsură
