play
Stau îmbăţişaţi într-un pat de o persoană.
-Mâncăm?
Privirea ei spune “nu” dar a lui o şi întâmpină cu “nu am hotărât că vom avea un stil de viaţă sănătos?”
-M, daaaaaar nu vrei mai bine săăăăă .. ne uităm la un film?
Ştie că va adormi la film, ca întotdeauna, dar chilpul lui e la fel de senin ca prima dată când i-a propus aceasta. Filmul începe. Mâna lui stângă e ca o pernă, are grijă să fie cât mai confortabiă în vreme ce dreapta e ca o patură, are grijă să nu-i fie frig. Se simte privilergiat că stă în spate. Are posibilitatea de a-i vedea privirea, atenţia, intresul în film. Nu după mult timp respiraţia ei devine mai apăsătoare. O stânge în braţe de drag şi rămâne acolo, deşi nu stă prea bine. Din când în când îi dă un pupic în creştetul capului şi e recunoscător cerurilor că o are în braţe, în inimă, în viaţă, în viitor.
Şi ea ştia că o să adoarmă, şi a luptat să nu, dar mâinile lui blânde şi calde şi iubăreţe i-au spus: E în regulă, îţi poţi închide ochii. Acum eu sunt aici, şi voi fi aici să mă vezi când te vei trezi. Frumuseţea lor e ca o păturică. E acolo şi ocroteşte..şi iubeşte.
“Iubito, trezeşte-te. Trebuie să pleci.” Dar niciunul dintre ei nu vrea asta. Prelungesc frumuseţea cu o şuetă, urmată de îmbrăţişări buddylike, urmate de râsete, urmate de tachinări, urmate de gâdileli, urmate de alte râsete şi îmbrăţişări şi promisiuni spuse-n gând. Vise derulate în imaginaţia fiecăruia îi determină să-și arate fericirea prin forma ochilor, a buzelor. Hai, buddy, să mergem. Pardon, usturoiule.
Cum mi-ai spus?
Ea nu apucă să răspundă căci o forţă o trage iar în pat fără să ştie ce se întâmplă. Furnicăturile sunt, parcă, peste tot. Deodată e mai cald în cameră, nu are aer, se agită şi nu ştie cum să scape de gâdilat. Îşi pune salivă pe deget şi se şterge de el. Amandoi se opresc. Melodia s-a sfârşit. Pentru două secunde nu există altceva decât aceşti patru ochi. O luptă crâncenă îşi dă startul înainte ca vreunul să clipească măcar. Fiecare atacă folosindu-se de ce înzestrări beneficiază. Umeri laţi, usturoi, salivă, imobilizare, mămăligă, capacitatea de a se proiecta din pat pe podea fără urme de vânătăi.
AOLEU AOLEU TE ROG PAUZĂ, PAUZĂ UN PIC TE ROG, NU MAI POT, PAUZĂ!!!
Din nou, nu există decât aceşti patru ochi și niște zâmbete fără bariere. Un “Trebuie să plec” este șoptit în timp ce se îmbraţişează cu drag pe podea.
